Blogosfera cea de toate zilele


Și câteodată mă apucă așa un dor să scriu despre vrute și nevrute, despre junghiuri în coaste și lume hapsână, despre minciunile virtuale și îmbrățișări de ochii lumii.

Cum poți tu să susții sus și tare că nu îți place intriga, că îți repugnă bârfa când tu nu faci decât să creezi valuri de comentarii răutăcioase și să întreții ciclul “vorbești despre mine, vorbesc și eu despre tine”?! Dacă vrei să spui lucrurilor pe nume, așa cum te lauzi în fiecare postare menită să atace atacatorii tăi din online, atunci zi-le direct. Face to face, printr-un mesaj privat sau direct pe wall. Numai zi-le!

Nu-ți mai bombarda cititorii cu bad karma, nu îți mai transforma wall-ul într-un loc de “bârfă despre bârfă”. Dacă te încălzește cu ceva, nu te mai citesc deci nu e nevoie să îmi oferi sfatul clasic “dacă nu îți place mergi mai departe” (s-a întâmplat să mă împiedic și să dau peste postarea ta). Recunosc, te urmăream la început, dar ce e mult strică. Mă refer la multă prostie. Toți avem lacune, dar măcar știm să folosim opțiunea de search din google dacă nu cunoaștem toate cuvintele, sau apelăm la varianta mai old school – DEX-ul. Mi se pare penibil să te consideri blogger, să afirmi că lucrezi în acest domeniu, dar să greșești cele mai simple cuvinte. Nu posta fără să te verifici; it’s not cool, dude!

Eu personal nu prea văd rostul scuzelor de genul: “mă grăbeam”, “eram pe mobil”, “a luat foc casa” etc. Grow up and be responsible for the shit (literally, the shit) you write! Și eu gresesc la prima ciornă, apoi verific, apoi îi dau unei prietene (DEX pe 2 picioare cum îmi place să o numesc) și abia apoi postez. Și tot îmi mai lipsește câte o litieră, sau le inversez între ele. Dar sunt puține și nu atât de evidente cum ar fi o frază fără predicat sau un paragraf fără logică. Măcar eu nu sunt o blogariță intens mediatizată sau PR-iță sau mai știu eu ce Dr. în comunicare 😐

Revenind la bârfa suculentă: mă termină psihic când un oarecare comentează la o postare, menită să evoce comportamentul deplorabil al concurentei și autoarea nu înțelege ironia acestuia. Really??! “I don’t care about what people talk behind my back until they speak the truth” înseamnă că ce ai realizat tu prin postarea anterioară a fost să demonstrezi că de fapt pentru tine contează părerea lor, pentru că într-o oarecare măsură are legatura cu realitatea pe care poate vrei să o ignori. Pe românește: adevărul doare. 
image

De ce nu îți zic asta în față?! Pentru că m-aş antrena într-o polemică interminabilă cu o persoană care nu acceptă că poate greși, oricât de uman ar fi acest lucru. Pentru că ți-aş face trafic, reclamă, call it whatever you want. Și, sincer, nu aș vrea. Pentru că recunosc o luptă pierdută dinainte de a începe și nu sunt un Don Quijote al blogosferei. Pentru că morile de vânt nu mă atrag, sunt doar niște zgomote în depărtare, care rar de tot îmi distrag atenția, dar nu destul încât să mă abat de la traseul meu pentru a le acorda mai multă importanță decât merită.

Și în încheiere: femeile bârfesc, blogărițele și mai mult, iar dacă chiar vrei să fii așa zen cum declari în repetate rânduri, fi tu prima care ignoră vorbele rele, întoarce tu celălalt obraz, ia-o de la capăt cu fruntea sus! Dar gândește la rece, orice bârfă are un sâmbure de adevăr.

Oamenii care influențează vieți


Adică acei bloggeri omniprezenți care în câțiva ani au strâns destule like-uri încât să poată simți gustul “puterii” în mediul online. Acei PR guru care s-au născut pe facebook fără a deține un număr minim decent de evenimente la activ, care ating subiecte delicate cu nonșalanță fără a trece prin filtrul gândirii efectele pe care le vor declanșa vorbele lor. Acei writers care scriu despre orice, oricând și în mare parte, doar de dragul de a posta un articol în fiecare zi. Dar care nu se gândesc la impactul articolelor scrise, la cei pe care îi influențează, la mințile naive sau necoapte care înmagazinează informația fără a o prelucra înainte.

Acei scriitor moderni, rebeli și îndrăzneți, care aruncă mănușă în ring zi de zi, dornici de a fi diferiți, to stand out from the crowd, acei jurnalisti fără o hârtie la mână sau mai rău, acei jurnalisti cu un teanc de diplome fără valoare a căror rațiune nu a asimilat nimic în anii de facultate, care au tocit sau au chiulit, care nu au cercetat mai mult decât ce a căzut din gura profesorului. Acei jurnaliști care nu știu gramatică, acei jurnaliști care nu înțeleg noțiunile de bază și prin urmare, nu le aplică, acei copii ai condeiului care nu percep valoarea intrinsecă a scrisului.

Acei PRişti adulați, a căror responsabilitate este față de cititori, ale căror gânduri sunt absorbite pe nemestecate de populația dependentă de dramă, scandal și televonele, acei oameni care se contrazic pe sine de la un articol la altul, fără coerență în gândire, care răbufnesc acid sau iubesc lacrimogen – pe acești tineri scriitori îi conjur să reflecte înainte de a publica vreun gând, să își folosească rațiunea și filtrul gândirii pentru că vorbele lor chiar influențează oameni, iar aceasta este o responsabilitate ce trebuie tratată cu seriozitate.
image

În definitiv, cu toții suntem oameni și nimeni nu ne pune pistolul la tâmplă, este alegerea noastră ce citim și pe cine credem, este și vina noastră daca vom cădea în ridicol. Dar atunci când ai putere, oricât de mică ar fi ea, ai o responsabilitate față de tine și de cei din jur să nu îi îndrepți pe căi greșite, să nu le umpli mintea cu prostii. Exprimă-ți opiniile fără a le impune și gândurile fără a-i oprima pe cei din jur!