Psihologia maselor: femeia moderna


În ultima vreme m-am tot lovit efectiv de ipocrizia celor mulți și pot spune că m-am trezit la realitate. Dorința de a fi iubită primează în detrimentul bunului simț și al moralității. Femeia modernă vrea să cucerească lumea în 24h, vrea să aibă o carieră, un prieten/soț iubitor dar mai ales înțelegător, să fie în centrul atenției în micul ei anturaj, să joace rolul principal în drama asta numită viață.

Dar să restrâng puțin aria de căutare și să mă axez pe ce știu: femeia tânără, titlu pe care abia l-a căpătat în urma dificilei tranziții de la adolescentă puerilă la mademoiselle. Pășește suav pe linia continuă, pendulând între dezastru și sublim. Are ochi mari, inocenți, personalitate debordantă, un suflet neînțeles în această lume rea. Personajul meu se inspiră din fiecare tânără femeie pe care am cunoscut-o și bineînțeles din propriile experiențe. Are excese de furie, episoade melodramatice îmbibate în alcool și parfum intoxicant. Femeia modernă este o femeie a cuvintelor, citită, cultă, dificilă. Nu poți să o înțelegi pentru că e unică și pură, neatinsă de condeiul meschinăriilor. Ea nu rănește pe nimeni, ci noi suntem cei care ne cream propria dramă în jurul vieții ei.

Modern, prin definiție, înseamnă în pas cu progresul, de actualitate. Ea este fashion, este vintage, este cool și este hipster-iță (do not get me started on that). Este autoare de blog, este deținătoare de twitter, tumblr și myspace. Are vaste cunoștințe în domeniul Photoshop, Photoscape și Paint, are doctorat și masterat la o facultate particulară (pe scurt, dacă vrei poți să înveți oriunde dar de principiu cei care aleg facultățile particulare nu au nici un interes să rupă cartea/cursurile în două; există însă și excepții).

Femeia modernă este prezentă la toate evenimentele fashion, citește tot ce e de interes general și frecventează toate cluburile/puburile/cafenelele la modă. Ea e bună la orice, dar mai ales la manipulat. Îți intra pe sub piele și nu mai poți să scapi de ea. Devine vocea cicălitoare pusă pe repeat. O regăsești în etichete lăsate la vedere, în haine țipătoare, în accesorii inutile, dar scumpe, în parfumuri dulcegi (vorba prietenului meu ”miros de bunică” :D). O vezi peste tot pentru că este orice numai originală nu.

Moda vine și trece, dar stilul te va însoți mereu. Când încerci prea mult, când vrei prea multe de la oameni, devii agasantă. Ca să fii modernă, elegantă și respectată nu e nevoie să dai tot salariul pe haine de firmă. Eticheta e înăuntru (în cazurile fericite) și doar alte femei superficiale pot face diferența, if those are last season Prada shoes or not.

Am făcut câteva săpături pe Almighty Google și am aflat că femeile au cu cca. 11% mai mulți neuroni decât bărbaţii, având mai multe celule ale creierului în regiunea centrului emoţiei, memoriei şi al abilităților verbale. Îm schimb, creierul masculin se bucură de avantajele unei mai bune orientări în spațiu. Creierul feminin le oferă acestora o mai bună aptitudine de asociere și combinare a informațiilor, iar cele două emisfere se mobilizează atunci când femeile comunică.

Aceste lucruri sunt genetic predeterminate și țin de felul în care am evoluat în sociatate. Femeile trebuiau să aibă grijă de copii, să formeze legături în interiorul tribului ca să supraviețuiască și trebuiau să socializeze. De aceea, femeile au ajuns să stăpânească pe parcursul timpului arta relaționării. O femeie nu îți va spune niciodată direct ce vrea, ci îți va oferii indicii în speranța că tu ai ascultat-o și vei înțelege ce vrea de la tine. Îți va insinua, te va manipula (în cazurile nefericite). Te va convinge că a fost ideea ta, că așa este cel mai bine și că de fapt sunteți parteneri și luați împreună deciziile importante, când de fapt ea a hotărât deja pentru tine. Mulți dintre bărbați nu realizează când sunt manipulați și cedează repede șantajului emoțional. Este foarte ușor să manipulezi un bărbat, or so I saw. Din păcate nu dispun de ipocrizia necesară pentru a manipula angro, dar am văzut atâtea cazuri. Mici atingeri ascunse în semn de încurajare, formularea problemei în așa fel în cât să creadă că el a venit cu soluția, câteva lacrimi presărate pe alocuri.

Femeia modernă mi se pare superficială, egocentrică și prea procupată să ”rupă gura târgului”. Mă regăsesc în unele rânduri, dar dacă acesta este modelul femeii acestui secol îmi doresc să nu ajung așa. Cu toate am mințit, am urât sau am invidiat, e in firea lucrurilor. Dar e decizia noastră când tragem linia și spunem ”stop”. Lumea mea ar fi perfectă dacă oamenii de știință ar inventa niște căști care să ne permită să blocăm persoanele care vorbesc fără a spune nimic, acei ”purici auditivi” cum ar spune one tuff cookies. Dar între timp o să folosesc bețișoare parfumate și multe râsete ca să rămân zen 🙂

Cand moda se transforma in circ – Versace for H&M


Noua colectie abia a aparut pe rafturile magazinelor, iar “fashionistele” de pretutindeni au dat deja navala sa prinda piese unicat create de Miss Donatella. Se vrea a fi o explozie de culoare si stil pentru “pentru femeile cu adevarat pasionate de moda” care “pasesc pe linia fina intre dezastru estetic si fabulos”.

Prima mea impresie a fost ca modelele semanau mai mult cu papagali turbati decat cu exemple incontestabile de stil si eleganta. Sunt haine facute pentru catwalk, tipatoare, care iti scot ochii mai ceva ca un proiector. Combinatii neasteptate e putin spus; palmeri cu pietricele, paiete si tinte, imprimeurile par concepute de un designer on crack. Nu vreau sa ma poarte haina pe mine, ci eu pe ea.

Cand ma duc la cumparaturi caut eleganta si un stil chic, boem, parizian daca vreti sa-i spuneti. Caut chintesenta materialelor, a caror atingere pare mai mult o mangaiere, care curg pe corp, imbracandu-ti formele ca un rau domol: limpede, delicat si imbietor. Fara etichete vulgare, fara numele firmei inscriptionat pe intreg spatele, fara clisee sau impopotanari.

Moda vine si trece, dar stilul te va insoti mereu. Daca nu faci altceva decat sa cumperi tot ce e “la moda“, tot ce se gaseste angro pe orice “taraba” din mall, nu vei avea decat un dulap plin de toale inutile, prafuite de vreme, ce nu-si mai au rostul peste 1 an sau doi. Pentru ca atunci cand urmaresti moda, trebuie sa te schimbi cu ea. Si de la an la an, cumperi alte “noutati“, arunci alti bani pe fereastra pe hainele care stii foarte bine ca sezonul urmator vor fi demodate. Ca doar asta e moda: out with yesterday fashion, in with tomorrow’s.

Nu resping hainele de la h&m, nu cu totul. Am cateva piese care imi plac destul de mult si pe care le voi purta si sezonul urmator pentru ca nu se demodeaza 😉 Important e sa stii sa alegi. Mai mult cumpar accesorii de la ei: partea buna e ca sunt dragute si ieftine, partea proasta e calitatea (sau mai bine zis, lipsa acesteia). Lasa urme verzi cand intra in contact cu pielea si trebuie tinute in permanenta departe de apa pentru ca se decoloreaza alarmant de repede. One drop of water and you’re f***ed!

Ce nu inteleg eu este de ce au numai numere mari? Ori majoritatea clientelor poarta 34 si 36, ori s-au orientat catre o clientela usor supraponderala. No offence, dar abia imi gasesc ceva de imbracat in primele saptamani cand apare noua colectie pe raft. Daca ar fi sa aleg, as prefera sa imi limpezesc ochii intr-un magazin Zara. Mereu gasesti haine de bun gust, elegante sau chic, chiar si putin hippster daca vrei 🙂 Nu trebuie sa iti pui 3 imprimeuri complet diferite pe tine, ghiuluri in loc de inele si bocanci cu fusta din dantela ca sa iesi in evidenta. More isn’t always better, especially when you’re trying to hard.

Simplicity is the ultimate sophistication and elegance is an attitude!

“A girl should be two things: classy and fabulous.”

What to wear tomorrow ? :D


Pentru ultimele zile cu soare, putin roz niciodata nu strica 😉 Oja turcoaz e in voga momentan si la fel, machiajul. Iti aduce un plus de aer primavaratic, if you ask me. Si cum sunt o mare iubitoare de francais, la langue d’amour, nu puteau sa lipseasca accesoriile in ton 😀 Observati, bineinteles, geanta incapatoare potrivita pentru o lunga zi la facultate ( mini laptop, pudra si fard ca sa iti reimprospatezi machiajul, lip gloss cu aroma de zmeura si parfumul care nu poate lipsi din geanta nimanui, cursuri, o revista 😉 si ochelarii de soare pentru momentele frumoase )