Blogosfera cea de toate zilele


Și câteodată mă apucă așa un dor să scriu despre vrute și nevrute, despre junghiuri în coaste și lume hapsână, despre minciunile virtuale și îmbrățișări de ochii lumii.

Cum poți tu să susții sus și tare că nu îți place intriga, că îți repugnă bârfa când tu nu faci decât să creezi valuri de comentarii răutăcioase și să întreții ciclul “vorbești despre mine, vorbesc și eu despre tine”?! Dacă vrei să spui lucrurilor pe nume, așa cum te lauzi în fiecare postare menită să atace atacatorii tăi din online, atunci zi-le direct. Face to face, printr-un mesaj privat sau direct pe wall. Numai zi-le!

Nu-ți mai bombarda cititorii cu bad karma, nu îți mai transforma wall-ul într-un loc de “bârfă despre bârfă”. Dacă te încălzește cu ceva, nu te mai citesc deci nu e nevoie să îmi oferi sfatul clasic “dacă nu îți place mergi mai departe” (s-a întâmplat să mă împiedic și să dau peste postarea ta). Recunosc, te urmăream la început, dar ce e mult strică. Mă refer la multă prostie. Toți avem lacune, dar măcar știm să folosim opțiunea de search din google dacă nu cunoaștem toate cuvintele, sau apelăm la varianta mai old school – DEX-ul. Mi se pare penibil să te consideri blogger, să afirmi că lucrezi în acest domeniu, dar să greșești cele mai simple cuvinte. Nu posta fără să te verifici; it’s not cool, dude!

Eu personal nu prea văd rostul scuzelor de genul: “mă grăbeam”, “eram pe mobil”, “a luat foc casa” etc. Grow up and be responsible for the shit (literally, the shit) you write! Și eu gresesc la prima ciornă, apoi verific, apoi îi dau unei prietene (DEX pe 2 picioare cum îmi place să o numesc) și abia apoi postez. Și tot îmi mai lipsește câte o litieră, sau le inversez între ele. Dar sunt puține și nu atât de evidente cum ar fi o frază fără predicat sau un paragraf fără logică. Măcar eu nu sunt o blogariță intens mediatizată sau PR-iță sau mai știu eu ce Dr. în comunicare 😐

Revenind la bârfa suculentă: mă termină psihic când un oarecare comentează la o postare, menită să evoce comportamentul deplorabil al concurentei și autoarea nu înțelege ironia acestuia. Really??! “I don’t care about what people talk behind my back until they speak the truth” înseamnă că ce ai realizat tu prin postarea anterioară a fost să demonstrezi că de fapt pentru tine contează părerea lor, pentru că într-o oarecare măsură are legatura cu realitatea pe care poate vrei să o ignori. Pe românește: adevărul doare. 
image

De ce nu îți zic asta în față?! Pentru că m-aş antrena într-o polemică interminabilă cu o persoană care nu acceptă că poate greși, oricât de uman ar fi acest lucru. Pentru că ți-aş face trafic, reclamă, call it whatever you want. Și, sincer, nu aș vrea. Pentru că recunosc o luptă pierdută dinainte de a începe și nu sunt un Don Quijote al blogosferei. Pentru că morile de vânt nu mă atrag, sunt doar niște zgomote în depărtare, care rar de tot îmi distrag atenția, dar nu destul încât să mă abat de la traseul meu pentru a le acorda mai multă importanță decât merită.

Și în încheiere: femeile bârfesc, blogărițele și mai mult, iar dacă chiar vrei să fii așa zen cum declari în repetate rânduri, fi tu prima care ignoră vorbele rele, întoarce tu celălalt obraz, ia-o de la capăt cu fruntea sus! Dar gândește la rece, orice bârfă are un sâmbure de adevăr.

Advertisements

Visând la un București utopic


Acesta este un exemplu care confirmă regula cu blondele și are loc în cartierul Drumul Taberei din sectorul 6: o doamnă nehotărâtă a blocat toată strada ca să poată opri ea fix în fața Mega Image-ului. Nici mai în stânga, nici mai în dreapta pentru ca și alte mașini să poată trece. Pare-mi-se cucoana e pe atât de nesimțită pe cât e de grasă. Probabil i se trage de la mersul numai cu mașina, nu ar strica puțină mișcare zic eu.
image

După 20 de minute și-a făcut apariția indignată din cale-afară că ne chinuiam să îi împingem jegul (bineînțeles că avea frâna de mână trasă). Nici nu am strigat în gura mare în magazin să vină nesimțitul să își ia “puful”, nici nu au claxonat 4 mașini în continuu și nici nu am sunat la poliție să vină să i-o ridice. Păcat că echipajul se mișcă mai încet decât doamna în imagine.

Răspunsul ei: “Și ce dacă?!” Răspunsul unui vecin: o flegmă pe geam. A fost cu patos.

Mulți ar gândi că “trebuia să îi lovească cineva mașina să îi fie învățătură de minte ca altă dată să nu mai staționeze așa”.

Cei care simpatizează cu dama în cauză sau se simt cu musca pe caciulă din varii motive ar putea aduce în discuție că orice dovadă de agresivitate îndreptată către dânsă va fi pe bună dreptate amendată și că pentru cel pricinuit aceste acțiuni ar însemnă timp pierdut pe la asiguratori și service-uri. Corect! Dar cum rămâne cu timpul meu și al celorlalți 6 oameni care au întârziat la muncă, acasă sau oriunde altundeva?!

Intr-o realitate utopică, poliția chiar s-ar fi mobilizat la timp și ar fi amendat-o, și noi am fi plecat liniștiți la casele noastre știind că s-a făcut dreptate. Dar cum acest lucru nu se întâmplă decât în cazuri foarte rare, cu toții devenim mai devreme sau mai târziu “justițiari”. Este un sentiment des întâlnit din păcate. Eu personal aș prefera ca poliția să își facă treaba, dar în lipsa unei autorități, consider că nesimțirea și prostia trebuie pedepsite pentru că altfel oamenii nu învață. Experiența ne-a arătat că persoanele cu un nivel scăzut de IQ nu sunt capabile/dispuse să învețe din greșeli sau să respecte legile atunci când nu simt suflarea autorităților în ceafă. Tine de principiile tale dacă alegi să fii nesimțit și să încalci libertatea celorlalți doar pentru că poți scăpa nepedepsit.