Seara lui Moș Nicolae cu fursecuri și turtă dulce


A venit luna Sărbătorilor de Iarnă: s-au aprins luminițele în toată capitala, în Parcul Cișmigiu s-au deschis patinoarul și târgul de Crăciun, și peste tot simți miros de vin fiert, turtă dulce și ciocolată cu scorțișoară🙂

Crăciunul ar trebui să fie despre iertare, iubire și dăruire, dar în varianta modernă Decembrie e considerată luna cumpărăturilor, a cadourilor și a dulciurilor.

Anul acesta vreau să renunț la meschinării și superficialitate, și să încerc să iert și să cer iertare celor față de care am greșit. Știu că e o ipocrizie să vrei să fii mai bun doar în Ajun de Crăciun, dar sper că sunt pe drumul cel bun pentru că mai puțin e mai bine decât deloc.

Oricât de mult aș vrea să țin post în această perioadă (nu pentru că sunt religioasă – ba din contră – ci pentru că e o metodă bună de a-ți detoxifia organismul după un an de excese), nu reușesc din cauza programului meu haotic. Ai mei încearcă să țină post, dar cum eu sunt rar pe acasă nu apuc să profit de bunătățile🙂 făcute de mama.

Așa că m-am decis să fac ceva diametral opus și să intru în Spiritul Sărbătorilor gătind fursecuri si turtă dulce (și să îi ispitesc pe ai mei :D) ca să îi arăt lui Moș Nicolae ce copil cuminte am fost anul ăsta. Tot procedeul a durat câteva ore pentru că am vrut să fac vreo 4 tăvi (ca să împart și la prieteni :D) și s-a lăsat cu dâre de ciocolată  pe dulap și masa din bucătărie.

Rețetele sunt simple și foarte ușor de făcut. Am cumpărat anul trecut de la Târgul Gaudeamus o carte cu 40 de rețete pentru Prajituri Festive și am primit o formă pentru fursecuri (braduți, inimioare, lumânări, clopoței, steluțe și îngerași). Eu am personalizat rețetele și am decis să le decorez cum m-a tăiat pe mine capul🙂 Vă sfătuiesc să faceți la fel și să dăruiți prietenilor și rudelor câteva fursecuri special decorate pentru fiecare în parte (eu una le consider ca fiind cadouri din suflet și le apreciez mai mult).

 

 

Mai sunt 18 zile până la Craciun, așa că profitați de ele! Petreceți timpul cu familia, vizitați târgurile ce Crăciun, bucurați-vă de primele zile ale lui Decembrie și încercați să vă împăcați cu voi înșivă, dar și cu cei din jur🙂

One thought on “Seara lui Moș Nicolae cu fursecuri și turtă dulce

  1. Pingback: Prăjituri Festive – Rețetă de fursecuri cu scorțișoară « Zuity's Blog

Speak your mind !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s