Let’s gossip about Christmas


Christmas is about giving, not bragging to the world about what you got. The fact is mum and dad spent a lot of money on excessive gifts, wrapped up in over priced paper, containing huge amounts of different types of chocolate, candy and sweets. ‘Cose it’s Christmas only once a year and baby needs to gain some calories for all the work done during 2011.

I understand the concept of  “being genuinely excited with what Santa brought you”, but there is a difference between this and bragging – overdoing it. The limit is really thin and that makes it easy to ignore it. But I’m getting  bored of hearing the same lame question: “What did you get for Christmas?” “Happiness, bet you weren’t expecting to hear that.”

And now, I assume that the ever bitter people will jump with complains about how I’m being hypocritical. I’m not, I’m judgmental and I don’t discriminate: I despise bragging in general. Loudmouth people that can’t stop screaming their lungs out about how perfect their life is, how much money they have and how wonderful they truly are. The principle is this: if you have to brag about it, it’s not worth anyone’s concern.

Wondering what I received, for being such a good girl? Love, affection, Os  and the promise of a future worth the wait. My family all together, my friends, my love 🙂 my Christmas tree with the big red star (from my childhood) on top, my fluffy kitty, my crazy pup – Santa was generous this year and I received everything I wished for ( material stuff included 😀 ).

So, here it is: Share some love, not gossip!

Christmas puppy

Twitting your life away


Articol pe yahoo: Former Miss Venezuela dies of breast cancer at age 28. Nu sunt la curent cu mondenităţile, dar am empatizat cu ea şi m-a intrigat cum de s-a întamplat să o lovească o astfel de boală atât de devreme în viaţă. Spre marea mea mirare, tot articolul era o propagandă mascată în favoarea site-urilor de socializare şi a ideii de intimitate în era facebook-ului.

Two years ago, investor Ron Conway spoke about the explosive growth of facebook: “They are the universe.” And he is right, everyone and everything is on facebook. Delimitarea între lumea reală şi cea virtuală începe încet să dispară, tot mai mulţi oameni având conturi pe site-urile de socializare. Nu trebuie să te mai duci la chioş să cumperi ziarul, îl găseşti pe FB. Ultimele noutăţi despre vedete, evenimente sociale, lansări de cărţi, spectacole şi tot ce îţi mai trece prin cap, se găsesc pe FB.

FB-ul este lumea ta departe de realitate.

Noţiunea de prieten şi-a modificat înţelesul, oricine este în lista ta ( fie că îl cunoşti sau nu ) îţi este tovarăş. Iar cât de puternică este relaţia voastră nu mai ţine de numărul experienţelor împărtăşite sau de orele petrecute împreună LIVE ( mai nou trebuie să menţionez, pentru că din punctul meu de vedere a chat-ui cu cineva nu este echivalent cu a vorbi / a discuta ), ci de numărul de like-uri, comentarii şi posturi pe wall. Necunoscuţi, prieteni sau duşmani, toţi devin o apă şi-un pământ.

Am devenit ca puştii ăia prost crescuţi care se semnează pe toţi pereţii. Yo mamma neva’ taught you it’s not nice to fuck up someone else’s job ? Ne tag-uim în toate pozele ca să apărem pe pereţii altora, cerşim atenţie şi mâzgălim spaţiul virtual cu intimităţile noastre perfide. Cu ce suntem diferiţi faţă de puştii de după blocurile gri care lasă urme de neînţeles pe toate clădirile proaspăt renovate, toate locurile de joacă, pe casele oamenilor şi pe monumentele naţionale ? Înţeleg că vă băgaţi picioarele în ea de ţară, dar un om a muncit ca să ridice statuia aia, peretele ăla, a investit bani şi timp, iar voi nu faceţi decât să arătaţi lumii întregi că aveţi disperată nevoie de afirmare socială şi nu concepeţi ideea de responsabilitate sau simţ civic.

Ne petrecem din ce în ce mai mult timp în spaţiul virtual decât cu oamenii ce ne înconjoară, on a daily basis. Ne creăm o nouă personalitate în spatele monitorului ( mai bună, mai perfectă – nu există grad de comparaţie pentru cuv. perfect ) iar când dăm nas în nas cu ei în realitate ne înghiţim limba şi ne facem că am uitat tot ce s-a întâmplat online. Fugim cu înverşunare de viaţa reală pentru a ne refugia într-o lume inexistentă, pe gustul nostru.

De ce este atât de ademenitoare ? Pentru că ne oferă şansă să ne reinventăm, să devenim o persoană fără defecte, plăcută de toţi, pentru că suntem timoraţi de confruntări directe şi devenim din ce în ce mai introvertiţi datorită internetului. Dacă nu putem avea ceva în real life, e de ajuns să postăm o poză pe tumblr sau să scriem un status witty pe wall, şi gata: face parte din viaţa noastră !  Iar dacă vrei ca viaţa ta plictisitoare să devină mai interesantă: go ahead and tweet what you do in the privacy of your bathroom. Oh, excuse me, there’s no such thing as privacy anymore !

Referitor la articolul de pe yahoo, ce m-a uimit / dezgustat a fost reacţia soţului: Ekvall’s husband posted a photo on Twitter Sunday showing a close-up of his hand holding hers, resting on a bed, with the words “Always together … I love you wife.”

Deci la O ZI după moartea iubitei lui soţii, soţul devastat a reuşit să strângă destulă stăpânire de sine încât să posteze o poză cu recent decedata ( mai lipsea să se tăguiască pe facebook şi să afişeze şi locaţia ): X şi Y holding hands – on her death bed. 5000 de like-uri ar fi urmat. Trecuse DOAR O ZI !

Morala: with facebook we’ll be together in life and after death. So keep twitting your life away!

Born to die


 

Let me kiss you hard in the pouring rain
You like your girls insane

 

Personal, nu prea am tangenţă cu noile melodii apărute pentru că mi se par în general penibile, fără substrat, doar o îngrămădeală de sunete dăunătoare auzului. Dar asta mi se pare diferită, şi din varii motive mi-a mers la suflet. Voi cum interpretaţi versurile, pentru că eu am auzit unele explicaţii ce îţi fac să-ţi stea mintea-n loc ? Cine moare în final ?

Patriotism forţat


Când încă eram mică, de 1 Decembrie vedeam peste tot steagul arborat, românii mergând mândrii la defilare, şi se citea pe feţele multora sentimentul de patriotism şi iubirea faţă de ţară. Acum doar instituţiile mai scot, o dată pe an, steagul de la naftalină şi îl flutură cu sictir, din ordinul celor de la conducere.

Iubesc ţara asta şi tot ce ne oferă, iubesc istoria şi tradiţiile, dar nu o să pot iubi niciodată românii de azi care o strică. Am avansat împinşi de la spate, dar am involuat la capitolul principii. Sunt o mână de oameni în ţara asta (exagerez puţin) demni de a fi numiţi români, şi tot ce vor este să plece cât mai departe, să scape de viitorul la care suntem predispuşi.

Avem resurse naturale, avem păduri, câmpii şi văi; avem un teren atât de fertil încât e de ajuns să arunci o mână de seminţe şi până şi în Bucureşti îţi cresc legumele, doar să le uzi.

Avem doar jumătăţi de drumuri şi terenuri nefolosite cât vezi cu ochii, avem biserici cu turle aurite şi spitale părăsite, avem bătrâni care trudesc pentru o pensie pe care, cel mai probabil, nu o s-o mai apuce şi avem tineri şomeri cu 2 facultăţi şi masterate.

Avem ingineri pe drumuri şi fabrici demolate, avem uzine închise şi datorii la întreţinere, avem motoare V10 în parcare şi medicamente NEsubvenţionate.

Avem 5 carduri şi împrumuturi la bancă, dar mall-urile sunt mereu pline; suntem poligloţi, dar lucrăm pe juma de normă la casele de marcat din Cora; avem analfabeţi în Parlament, iar copiii noştrii pică BAC-ul şi nu ştiu ce e ăla DOOM.

Avem teatre, biblioteci şi muzee, dar băm şi ultimul ban pe o bere în colţul străzii. Avem doctori ce-şi îneacă amarul în ţuică de la magazinul din cartier, elevi ce-şi bat profesorii, şi ţigani ce-şi doresc să împărţim ţara cu ei. Avem legi care omoară oameni nevinovaţi şi palate construite cu bani murdari.

Avem mai multe decât putem duce şi nu ştim ce să facem cu ele. Frumoasă ţara, păcat că e locuită!

Curbele si curvele


Am şi eu piticii mei pe creier, ca de altfel toată lumea îi are. Nu ştiu dacă şi voi aveţi aceeaşi părere ca mine despre preconcepţii şi idolatrizarea sinelui. Nu înghit oamenii încrezuţi, pentru că de cele mai multe ori habar nu au pe ce planetă trăiesc. Iar când se trezesc în sfârşit din visare, nu se regăsesc printre cei de rând. Ei trăiesc într-o pătură a societăţii superioară atât prin comportament, cât şi prin capacitatea intelectuală a individului.

De cele mai multe ori te trezeşti acuzat pe nedrept de vreun Freud bucureştean, iniţiat în arta conversaţiei şi a socializării de către societatea internetului, a like-urilor şi a smartphone-urilor. Şi simţi cum te trage după el într-o conversaţie inaptă din punct de vedere al bagajului de cunoştinţe şi preponderent empirică (dar natura vastei sale experienţe fiind vizibil eronată). Cum să nu îţi doreşti să îi verşi cafeaua pe tabletă, centrul universului său?

Progresul acesta a dus la modernizarea limbajului, la degradarea culturii şi mă face să îmi doresc să reneg noul DOOM. Nu mai există conversaţii faţă în faţă, ci chat-uri. Nu mai ieşi în oraş, ci dai attend la eveniment. Nu mai citeşti o carte/un ziar, ci dai scroll pe wall. Nu mai există cei 7 ani de acasă, ci orele petrecute online. Prietenia se măsoară în numărul de oameni pe care îi ai în listă, admiraţia în numărul de like-uri şi natura comentariilor lăsate denotă gradul de prostie al anturajului tău. Să fii pupincurist online e ultima fiţă.

Tot la capitolul dureri de cap intră şi all the positive shit that’s supposed to brighten your day. Am obervat că există o în/cur/ajare pentru orice, cineva găseşte o variantă mai frumoasă de a privi lucrurile tâmpeniile pe care le faci:

Şi asta e valabilă pentru absolut orice gând delăsător ai avea. It is not ok, it is not normal, stop it! Există scuze pentru orice, dar asta nu înseamnă că sunt şi adevărate sau că eşti crezut. Nu mă las de fumat pentru că nu pot, nu mă duc la liceu/facultate/birou pentru că nu mă simt bine (şi sănătatea mea e mai importantă decât orice – este, dar dacă erai pe bune bolnav îţi era mult prea rău ca să mai stai să cauţi scuze), nu am şunci ci curbe.

Devine o problemă de ordin psihologic când şi ajungi să crezi toate poveştile astea. Partea bună este că devii un mincinos/manipulator mai bun 😉

I’m a “cupaholic”


I ♥ mugs !  There’s a mug for anything: Christmas, winter, love, dad, mum, friends, lovers, saddness, animals, poets, quotes, smiles and the list would go on with every single word invented by man.

I can’t stop collecting them because I want to have a mug for every moment of the day: a mug for coffee, one for tea, one that I use at my boyfriend, one that I drink milk from, one for Christmas Eve, one for summer mornings 🙂

But enough about me 😀 Today I’m in the mood to show you fun&cute Christmas mugs ♥

ador peisajele iernatice;

mă duc cu gândul la schi, bătăi cu zăpadă, telecabina, vin fiert şi vacanţe la Buşteni

Frosty the SnowMan 😀

cum să nu te binedispună o faţă aşa de zâmbitoare, un bulgăraş de zăpadă dornic să te îmbrăţişeze constant

three little friends – perfect for get-togethers, when friends join you for some  hot choco/tea or steamy mulled wine with cinnamon

Starbucks, but of course! Magicele căni de la Starbucks, scumpe ca dracu’ dar prea “perfecte” ca să le poţi ignora.

Personally, nu mă prea încântă ideea de a bea din “capul” lui Moşu’ aşa că prefer să evit cănile tradiţionale şi să caut ceva mai special, pe sufletul meu 🙂

this mug makes drinking choco that more comfty;

it’s the kind of mug I’d take on the slope, fill it with hot tea/win and admire the winter miracle while sinking my skies in the fluffy snow

I know it’s not a traditional Christmas mug, but think about it!

Christmas Eve – sitting in your comfy sofa drinking hot milk with cinnamon & honey, waiting for Old Santa to bring you what you deserved (or better yet, what you want 😀 )

It’s practical, but fun. You have a little space to put your cookie in, no need for  a plate, God forbid you eat too many cookies ( that’s how Santa got so fat 😀 )

And my all time favorite – the snuggle mug!

I’d use it everytime I’d be with my ♥ E cănuţa perfectă, iubitoare şi darnică! Aş folosi-o doar cu tine, hun 🙂

Merry Christmas, everyone!!  Sper că v-au plăcut cănuţele, o să scriu – într-o bună zi – un articol şi cu toate cănile mele, dar asta ar însemna să devastez bucătăria.

Accept me – or walk away!


“There comes a time when you have to stand up and shout:

 

This is me damn it! I look the way I look, think the way I think, feel the way I feel, love the way I love! I am a whole complex package. Take me… or leave me. Accept me – or walk away! Do not try to make me feel like less of a person, just because I don’t fit your idea of who I should be and don’t try to change me to fit your mold. If I need to change, I alone will make that decision.


When you are strong enough to love yourself 100%, good and bad – you will be amazed at the opportunities that life presents you.”

Stacey Charter