Qui de nous deux inventa l’autre?


de Pascal Bruckner

Am ajuns la pag 108 si deja ma plictiseste groaznic. Citind introducerea lui Bogdan Perdivara, am ramas profund impresionata de felul intrinsec in care autorul abuzeaza de personajele sale. Asteptam sa ma uimeasca prin coloritul intamplarilor, metamorfoza personajelor principale sau puterea gandirii ce urma a se transpune in obsesiile celor doi, dar valtoarea aceasta s-a lasat asteptata. Daca actiunile pianistilor aproape ca sunt previzibile, sentimentele lor sunt doar niste exemple ale ramificatiilor unor relatii amoroase.

Iubirea vazuta prin prisma incapabilitatii de a evolua: adoratia pentru necunoscut, adoptarea universului fiintei iubite, construirea piedestalului omniprezent in orice relatie ( fie ca e vorba despre partener sau chiar despre tine, suflet narcisist ), prabusirea brusca a “obiectului adoratiei” in neantul anonimatului, premergatoare dezamagirii mult asteptate. Prezinta o lume a femeilor lipsite de putere, subjugate de succesul partenerului, si a barbatilor, asemanatori prin banalitatea gesturilor ( dar aprig condusi de orgolii marunte, egoisti si dornici sa detina controlul absolut ). Plecand capul in fata viitorului, se pierd in cercul vicios al vietii si isi uita calea. Incatusati de propriile temeri, cei doi pianisti isi rateaza sansa si raman vulnerabili in fata unei posibile individualizari. Din lipsa de initiativa, au amanat momentul despartirii devenind, pe buna dreptate, intersanjabili ( cum ne avertizeaza si prefata cartii ).

Personajele sunt amplu descrise, gandurile lor nu exercita nici o umbra de indoiala in fata cititorului. Autorul iti rapeste sansa de a explora complexitatea psihologiei umane ( cu bune si rele ) si puseurile de sexualitate maladiva si degradanta pe care acesta incearca sa le evoce. Frica in fata nuditatii femeii atrage cu sine imposibilitatea de a-si impune masculinitatea, culminand cu episoade de depresie si neputinta, regret si dezgust. Acesta incapabilitate a personajelor imi este imposibil de inteles in contexul unei relatii obisnuite. Afectati de relatia bolnavicioasa dintre ei, cei doi incearca fara folos sa compenseze lacunele dobandite pe parcursul anilor. Prea tarziu !

Ruptura survenita intre ei ii arunca in valtoarea vietii cotidiene goi si tematori, pe jumatate vii si jumatate morti. Unul fara celalalt nu reprezinta decat victime ale providentei, iar uniunea lor constituie axioma cartii ! As fi preferat sa imi dau seama singura de conotatiile actiunilor celor doi, nu sa-mi fie oferite ca hrana predigerata pentru suflet ( drept urmare, nu cred ca voi citi si restul cartii ).  Cu toata superficialitatea de care dau dovada, trebuie sa recunosc ca imi este draga coperta ( in mare parte datorita cromaticii alese si a faptului ca nu prea gasesti varianta aceasta ).

Speak your mind !

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s